Ziua Copilului

Lome, lome
stiati ca se se apropie Ziua Copilului,
vreti sa aflati cand este si ce se face?
Priviti spotul publicitar.

Risc "DA" sau "NU"

Esti la o varsta la care iti place sa risti. Exista unele riscuri care merita sa ti le asumi altele care pot fi fatale. Toata viata este un risc. Tu stii sa alegi ce si unde sa risti? Sper ca mereu sa cantaresti bine fiecare alegere si sa merite cu adevarat ceea ce risti. Succes!

Risc "DA" sau "NU"

Esti la o varsta la care iti place sa risti. Exista unele riscuri care merita sa ti le asumi altele care pot fi fatale. Toata viata este un risc. Tu stii sa alegi ce si unde sa risti? Sper ca mereu sa cantaresti bine fiecare alegere si sa merite cu adevarat ceea ce risti. Succes!

Scrisoare mamei...


”Dragă mamă,

Când credeai că nu mă uitam, ai lipit primul meu desen pe frigider și am vrut să rămân în casa noastră pentru a continua să pictez.

Când credeai că nu mă uitam, ai dat de mâncare unei pisici vagabonde și atunci am înțeles că e bine să ai grijă de animale.

Când credeai că nu mă uitam, ai făcut de ziua mea o prăjitură anume pentru mine și am înțeles că lucrurile mici pot fi foarte aparte.

Când credeai că nu mă uitam, ai spus o rugăciune, iar eu am început să cred în existența unui Dumnezeu cu care se poate sta mereu de vorbă.

Când credeai că nu mă uitam, m-ai sărutat de noapte bună și am înțeles că mă iubeai.

Când credeai că nu mă uitam, am văzut lacrimi curgându-ți din ochi și am înțeles că uneori, lucrurile pot durea, dar că plânsul face bine.

Când credeai că nu mă uitam, ai zâmbit și mi-am dorit să fiu drăguță ca tine.

Când credeai că nu mă uitam, te-ai îngrijorat pentru mine și am dorit să devin eu însămi.

Când credeai că nu mă uitam, eu mă uitam și am vrut să-ți spun mulțumesc mulțumesc pentru toate acele lucruri pe care le-ai făcut, când credeai că nu mă uitam.”

Multumim mamelor noastre!

TRIST, DAR ADEVĂRAT!


Fiica lui Billy Graham, intr-un interviu in emisiunea Early Show, a fost întrebata de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001: “Cum a putut Dumnezeu sa lase sa se întâmple aşa ceva?” Anne Graham a dat un răspuns foarte profund si inspirat: “Cred ca Dumnezeu este adânc întristat de aceasta, la fel ca si noi, dar noi de ani de zile Îi spunem sa iasă din şcolile noastre, din guvernul si din vieţile noastre. Si, fiind El un adevărat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat calm la o parte. Cum putem noi sa-I cerem binecuvântarea si protecţia Sa daca Ii cerem sa ne lase in pace? (În lumina recentelor evenimente, atacuri teroriste, atacuri armate in scoli, etc.) Cred ca totul a început când Madeleine Murray O’Hare (care a fost ucisa, iar corpul ei a fost găsit recent) a afirmat ca nu dorea nici un fel de rugăciuni in şcolile noastre, iar noi am spus O.K. Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubeşti aproapele ca pe tine însuti), iar noi am spus O.K. Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copiii atunci când se poarta urât, pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa ştie ce vorbeşte, aşa ca am spus O.K. Apoi, cineva a spus ca profesorii si diriginţii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci când greşesc. Iar conducătorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atingă vreun elev atunci când se poarta urât, pentru ca şcolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de procese. (Totuşi, exista o mare diferenţa intre a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K. Apoi, cine ştie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, băieţii fiind băieţi, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam fiilor noştri prezervative. Aşa, ei vor putea sa se distreze cit vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem părinţilor ca le-au primit de la şcoala. Iar noi am spus O.K. Apoi, unii dintre aleşii noştri de vârf au spus ca nu contează ceea ce fac in viata lor privata atât timp cit isi fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, MIE NU-MI PASA DE CEEA CE FACE ALTCINEVA, inclusiv preşedintele, in viata sa privata, atât timp cit am o slujba si economia merge bine. Apoi, cineva a spus sa tipărim reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumuseţii feminine. Iar noi am spus O.K. Apoi, altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, si inca mai departe, afişându-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare. Apoi, industria show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa înregistram melodii care sa încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea si temele satanice. Iar noi am spus ca nu este decât entertainment (amuzament), nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, aşa ca totul a mers înainte. Iar acum ne întrebam de ce copiii noştri nu au conştiinţa, de ce nu disting binele de rău, de ce nu ii deranjează sa ucidă pe străini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi. Probabil ca, daca ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce. Cred ca totul se reduce la faptul ca ceea ce vei semăna, aceea vei si culege. Noi Ii spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu răspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, când voi mi-aţi spus sa plec din scoli? E ciudat cum oamenii Il dispreţuiesc pe Dumnezeu, si apoi se întreabă de ce totul merge tot mai prost. E ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia. E ciudat cum de toţi oamenii vor sa meargă in ceruri, deşi nu cred, gândesc, spun sau fac nimic din ceea ce scrie in Biblie. E ciudat cum de unii pot spune Cred in Dumnezeu si de fapt sa-l urmeze pe Satan, care, de fapt, crede si el in Dumnezeu. E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecaţi. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail si ele se răspândesc precum focul sălbatic, dar când începi sa trimiţi mesaje privindu-l pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de doua ori înainte de a le trimite si altora. E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud si obscen trece liber prin cyberspatiu, dar orice discuţie publica despre Dumnezeu este împiedicata la şcoala si la locul de munca. E ciudat cum poate fi cineva atât de inflacarat de dragoste pentru Hristos fiind in acelaşi timp un creştin invizibil in timpul saptaminii.”

DACA...

IF
Rudyard Kipling
Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea În jurul tău, şi spun că-i vina ta;De crezi în tine, chiar cînd Omenirea Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva; De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură; De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept; De nu răspunzi la ură tot cu urăŞi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;
Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru; De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel; De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul Mereu senin şi în acelaşi fel; Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucităDe şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;De poţi ca munca vieţii, năruită,S-o faci de la-nceput precum a fost;
Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zarŞi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată Făr-să te plîngi cu un oftat măcar; De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă, Drept să rămîi, cînd ele june nu-s, Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă Decît Voinţa ce le ţine sus;
Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea; Amic sau nu, de nu pot să te-abată;De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea; Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare, Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,atunci: a ta e Lumea asta mare şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!

Studiu si Rugaciune

RUGACIUNEA
Doamne,
în acest timp de post,
tu ne chemi la căinţă şi la convertire,
ne inviţi să ne rugăm mai mult
şi să ascultăm cuvântul tău.
Tu ne ceri
să renunţăm la cumpărăturile inutile
pentru ai putea ajuta pe fraţii noştri aflaţi
în nevoie
Ajută-ne să răspundem cu generozitate
chemării tale,
de a ne purifica sufletele noastre prin
sacramentul iertării şi al bucuriei
pentru a ne pregăti cum se cuvine
pentru sărbătoarea sfântă a Paştelui.
Amin.

Căpitan al unei mici armate

Cei care au încercat să mă implice în afacerile lor mizere, erau o nenorocire ca elevi. Aşa au început să apeleze, într-un fel sau în altul, la mine. Îmi cereau bunăvoinţa de a le da tema gata făcută sau traducerea scrisă.
Auzind aceasta profesorul, m-a certat cu asprime. “Dragostea ta este falsă”, mi-a spus, “pentru că le încurajezi lenea. Îţi interzic cu stricteţe acest lucru!”
Am căutat un mod mai corect pentru a-i ajuta. Le explicam ceea ce nu înţeleseseră, îi făceam să depăşească dificultăţile mai serioase. Mi-am câştigat, astfel, recunoştinţa şi afecţiunea colegilor mei. Au început să vină să mă caute în timpul liber pentru teme, apoi pentru a asculta povestirile mele iar, mai apoi, fără nici un motiv, ca şi copiii din Morialdo şi din Castelnuovo.
Am format un fel de grup şi l-am numit “Societatea Veseliei”. Numele i-a fost dat pentru că fiecare avea datoria să organizeze jocuri, să ţină discursuri, să lectureze cărţi care să contribuie la veselia tuturor. Era interzis tot ceea ce favoriza melancolie şi, în special, neascultare legii lui Dumnezeu. Cine înjura, cine rostea numele lui Dumnezeu fără respect, sau cine se ţinea de discuţii necuviincioase, trebuia să iasă din societate.
M-am trezit astfel în fruntea unui mare număr de tineri. De comun acord am fixat un regulament foarte simplu:
1. Nici o acţiune, nici o discuţie care să nu fie demnă de un creştin.
2. Corectitudine în a îndeplini datoriile şcolare şi religioase.
Acest lucru mi-a adus o oarecare celebritate. În 1832 eram respectat şi ascultat ca un căpitan al unei mici armate. Eram căutat din toate părţile pentru a organiza momente distractive, pentru a ajuta elevii în case particulare, pentru a da ore suplimentare.
Divina Providenţă mă ajuta astfel să-mi procur bani pentru cărţi şi pentru şcoală, pentru haine şi alte nevoi, fără să-mi împovărez familia.

A învăţa pe cont propriu



În primii patru ani a trebuit să învăţ pe cont propriu cum să mă port cu colegii. În mintea mea i-am împărţit în trei categorii: buni, indiferenţi şi răi. Pe cei răi, de îndată ce-i depistam, îi evitam cu stricteţe şi pentru totdeauna. Indiferenţii mi-i apropiam, dacă era nevoie, şi-i tratam cu respect. Pe cei buni încercam să mi-i fac prieteni şi îi tratam cu familiaritate.
La început, nu cunoşteam pe nimeni în oraş. Mă ţineam, aşadar, la o oarecare distanţă faţă de toţi. A trebuit, totuşi, să lupt pentru a nu deveni sluga nimănui. Unul vroia să mă ducă la teatru, un altul să-mi joc banii, un altul să înot în râu. Un ins vroia să mă atragă într-o bandă care fura fructe din grădini şi de pe câmp. Un oarecare a fost aşa de neruşinat, încât mi-a cerut să fur un lucru de valoare din casa gazdei. M-am descotorosit de aceşti colegi fără caracter evitând cu rigurozitate tovărăşia lor îndată ce, uşor-uşor, descopeream din ce aluat sunt făcuţi. Spuneam tuturor că mama mă încredinţase gazdei şi că, din dragoste pentru mama, nu puteam să merg nicăieri fără permisiunea doamnei Lucia.
Această dependenţă voluntară de doamna Lucia mi-a adus şi o valoroasă sumă de bani. Văzând că se poate încrede în mine, mi l-a încredinţat pe fiul ei. Era o fire neastâmpărată, îi plăcea foarte mult joaca şi foarte puţin să înveţe. Chiar dacă era cu o clasă înaintea mea, mama sa m-a rugat să fac cu el ore de pregătire.
L-am tratat ca pe un frate. Cu blândeţe, jucându-mă cu el, am reuşit să-l duc în biserică să se roage. În şase luni a devenit un altul. La şcoală a reuşit să-şi mulţumească profesorii şi să ia note bune. Mama sa a fost aşa de mulţumită, încât mi-a anulat chiria lunară.