Calauza


O caravana de negustori obisnuiti de multa vreme sa cutreiere impreuna drumurile Rasaritului, se pregatea sa strabata un desert intins si periculos.
Drumul cerea o buna cunoastere a locurilor si a traseelor, a ergurilor si a oazelor, dar si a obiceiurilor indigenilor.
De aceea apelara la serviciile unei calauze din partile locului, vestita pentru marea sa experienta.
Dupa zece zile de mers sustinut, caravana dadu peste o bariera de oameni inarmati, postati in jurul statuii uneia dintre hidoasele zeitati cu infatisare cruda, care se inalta chiar in mijlocului drumului.
“Nu va puteti continua drumul decat daca aduceti jertfa un om zeului nostru, striga capetenia oamenilor inarmati. “Acesta e obiceiul la fiecare luna noua. Iar de nu, veti muri pe loc cu toii!” Negustorii se adunara si incepura sa vorbeasca intre ei. Alegerea era dramatica si cadeau cu greu la invoiala.
“Ne cunoastem cu totii de multa vreme. Suntem rude. Nu-l putem sacrifica pe unul dintre noi pentru a impaca acest zeu!”
Toate privirile se atintira asupra calauzei...
Dupa ce l-au sacrificat pe bietul om, conform ritualului, la picioarele statuii, caravana isi relua mersul. Dar niciunul nu cunoaste drumul si foarte curand se pierdura in desert.
Murira unul dupa altul de sete si de oboseala.