Pedagogia Saleziana


Totul pentru tineri


Pedagogia lui Don Bosco îl priveşte pe tânăr în integritatea lui. Sunt importante momentele de joacă şi de distracţie (în casele saleziene nu poate lipsi sportul, recreaţia zgomotoasă); sunt de asemenea importante preocupările tinerilor pentru teatru, muzică, animaţie… “Iubiţi lucrurile pe care le iubesc tinerii” le repeta educatorilor săi. 

Tânărului i se oferă posibilitatea de a studia, de a învaţa o meserie cu care să-şi câştige existenţa şi să fie un “cetăţean onest” în lume. Don Bosco ţinea mult la “salvarea sufletelor” tinerilor pe care-i întâlnea: îi educa în spiritul creştin oferindu-le religia pentru o bucurie deplină deoarece – spunea el - “vă aştept pe toţi în Paradis”. Sintetiza totul în trei cuvinte: sănătate, ştiinţă, bunătate, care pot fi descrise astfel: interesele umane, culturale şi spirituale ce convieţuiesc în mod armonios în perioada tinereţii. “Nu am cunoscut niciodată vreun tânar care să nu aibă ceva pozitiv în interiorul său; întâlnind un obstacol, am obţinut în urma depaşirii lui mult mai mult decât cea ce doream”.

Don Bosco îl privea pe tânăr cu simpatie: “Ajunge să fiţi tineri pentru ca eu să vă iubesc”. În felul acesta se creează, între educator şi cel educat, un canal comunicativ care va permite, cu timpul, transmiterea valorilor. Este vorba de un optimism realist care ţine cont de părţile pozitive prezente în fiecare tânăr, care acţionează în mod educativ pentru a crea o personalitate armonioasă (capabilă să acumuleze valorile vieţii).

Încrederea în educaţie



Don Bosco în munca sa cu tinerii a fost susţinut de o idee: “Educaţia poate schimba istoria!”, iar viaţa şi-a trăit-o pentru acest ideal. Despre educator scria: “Este o persoană consacrată binelui elevilor săi şi de aceea trebuie să fie gata să înfrunte orice neplăcere sau supărare pentru a-şi atinge scopul – educaţia civilă, morală şi profesională a elevilor săi. Educaţia constituie acel proces de lungă durată a cărui finalitate este formarea de “buni creştini şi cetăţeni oneşti”.

Nu se educă încarcerând libertatea, ci ajutându-l pe tânăr să o folosească bine, iar pentru aceasta e nevoie de:
- competenţă educativă;
- iubire pentru viaţa profundă;
- privire pozitivă asupra propriei persoane şi asupra celorlalţi;
- pasiune pentru tineri;

Adevărata prevenire


Astăzi, acest cuvânt face deja parte din mentalitatea socială şi practicile obişnuite. “Mai bine să previi, decât să vindeci”, spune o zicală înţeleaptă. 
În termeni educativi înseamnă:
- să eviţi ca tânărul să trăiască acele experienţe negative care-i pot compromite serios creşterea;
- oferirea instrumentelor pentru a înfrunta, într-o formă autonomă viaţa cu toate dificultăţile şi contradicţiile ei;
- crearea unui ambient în care valorile ce se doresc a fi transmise să fie văzute şi comunicate prin exemplu. 

Există şi un al doilea sens legat de termenul de “prevenire”: nu e necesară doar prevenirea răului (evitând într-un anume fel efectele devastatoare în educaţie), dar şi prevenirea binelui, determinându-l să apară în urma unui traseu pe deferite niveluri:
- recunoaşterea unei energii suficiente în sine şi în tânăr, capabilă de a-l conduce spre autonomie (optimism);
- retrezirea voinţei de a merge, de a construi, dând întâi de toate, exemplu;
- ajutarea tânărului să devină conştient de calităţile sale positive şi să ofere, cu timpul, posibilităţi concrete în care acestea pot exploda de potenţialitatea lor. 



Importanţa iubirii în educaţie


“Se educă doar în măsura în care se iubeşte”, spun în ziua de azi mulţi pedagogi. Don Bosco afirmase: “Educaţia este o chestiune care ţine de inimă”… “Practicarea acestui Sistem se bazează pe cuvintele Sf. Paul, care zice: 
Dragostea e binevoitoare şi răbdătoare; 
ea toate le suferă, toate le speră şi toate le îndură”.

Don Bosco e convins cădoar Dumnezeu ne poate învăţa arta de a iubi şi de a educa asemenea Lui.

A educa înseamnă a dori adevăratul bine al tânărului, iar primul pas este acela de a ţi-l face prieten. Într-o scrisoare renumită a lui Don Bosco, scrisă din Roma în 1884, citim: “Nu e suficient să iubeşti tinerii, e necesar ca ei să-şi dea seama că sunt iubiţi". 

Pentru prima dată primise, în urma cu mulţi ani, în vis, un sfat preţios: “Nu cu pumnii, ci cu blândeţe şi bunătate va trebui să câştigi inimile tinerilor!” Este vorba de o iubire care ştie să se consacre: educatorul e “consacrat total binelui elevilor săi”, deci capabil de a le da totul, chiar şi viaţa.

Educaţia este o operă obositoare, de lungă durată, în care alternează succesele şi eşecurile; nu are numaidecât reţete prestabilite pentru că are de-a face cu unicitatea fiecărei persoane; se bazează pe convingerea că binele, prezent în fiecare, este o valoare importantă pentru care se merită oboseala de “a-şi da viaţa”.


Sistemul preventiv astăzi:



1.Casa de primire:

- locul unde fiecare e considerat o persoană, o valoare. 
Această atitudine se bazează pe convingerea (care provine din credinţă) că Dumnezeu este prezent în fiecare tânăr şi că istoria fiecăruia e “pământul lui Dumnezeu”. Pentru a primi este necesară prezenţa; o prezenţă semnificativă şi educativă, care creează o climă – rezultat al respectului faţă de lucruri şi persoane, de raporturi cordiale şi de o implicare progresivă. Dacă nu există un cadru educativ, primirea se face doar la nivelul vorbelor!

- locul prieteniei.
Prietenia se naşte acolo unde există posibilitatea de a dialoga, de a fi ascultaţi şi înteleşi. “Tinerii vor să simtă educatorii aproape, acceptându-i aşa cum sunt, iubindu-i cu adevarat”. 

- o mână întinsă, care să întâmpine cu simplitate şi să-i fie aproape celui care are nevoie de ea;
- o mână matură: ştie să intervină pentru a arăta calea, pentru a încuraja, pentru a corecta;
- locul unde “se creşte” datorită propunerilor; 

Nu poate fi vorba de educaţie acolo unde lipsesc propunerile (teatru, muzica, sport, catechism, serviciu, voluntariat…) care să-i ajute pe tineri să aducă la maturitate capacităţile pe care le poartă în ei. Absenţa propunerilor este echivalentă cu moartea spiritului propus de Don Bosco. Acolo unde nu e viaţă şi dorinţă de a construi ceva, înseamnă că nu sunt persoane cu propuneri.
- locul de bucurie: bucuria era pentru Don Bosco cea de-a unsprezecea poruncă. O bucurie care izvorăşte din raportul de încredere şi colaborare dintre tineri şi educatori şi care se bazează pe prezenţa lui Dumnezeu şi pe asistența maternă a Mariei în viaţa de zi cu zi. 
Faptul de “a se şti iubit” conduce la “comuniunea dintre inimi”. 

2. Şcoala, îndrumător pentru viaţă 

- există valori împartăşite şi respectate; 
- este un efort pedagogic pentru a te determina să interiorizezi aceste valori; 
- se crede în dialog, confruntare, maturizarea progresivă a spiritului critic în cultura de azi; 
- nu există teamă de a cere asumarea maximă a co-responsabilităţilor. 

3. Comunitatea ca factor educativ este un mediu

- se remarcă prin valorile creştine trăite;
- propune căi de educare şi de catehizare adecvate, bine diferenţiate, cu o continuitate clară;
- care îi ajută pe tineri să-şi descopere vocaţia printr-o căutare sinceră şi senină a proiectului lui Dumnezeu, căutare susţinută prin ascultarea cuvântului său şi prin rugăciune;
- care lucează pentru crearea unei adevarate comunităţi, unite în jurul singurului Dumnezeu care iartă (Spovada), care se oferă pe El însuşi (Sf. Euharistie), care cheamă la servire şi mărturisire în toate mediile;
- care pleacă cu curaj în căutarea celor îndepartaţi şi care ştie să-şi asume riscuri şi să lase semne elocvente; 
- care prezintă un Dumnezeu, apropiat fiecarei persoane, interesat de viaţa fiecăruia.

4. Curtea de joacă

Nu ne putem gândi la Don Bosco fără a-l asocia cu imaginea unei curţi în care tinerii au marea libertate de a sări, de a alerga, de a face câtă gălăgie vor. ”Sportul, muzica, teatrul… sunt mijloace excelente în obţinerea disciplinei atât de necesare moralităţii şi sfinţeniei”. Pericolul este posibilitatea de a separa aceste realităţi de discursul educativ şi formativ; în curte se trăieşte “spiritul familiei”, specific spiritului lui Don Bosco. “Familiaritatea implică afecţiune, iar afecţiunea confidenţă”. “Profesorul văzut doar la catedră rămane doar profesor şi nimic mai mult; dar în momentul în care iese cu tinerii în pauză, devine fratele lor… Inimile se deschid şi îşi dezvăluie nevoile şi defectele.”

Curtea e primul loc unde educaţia poate avea loc: se cunosc copiii, se clădesc noi prietenii… curtea este deschisă teritoriului în care se găseşte, tocmai pentru că e locul de întâlnire al atâtor tineri care găsesc aici, atenţie asupra problemelor lor (muncă, studiu, distracţii, greşeli…).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu